Pe omul dezinteresat de politică nu-l vor convinge argumentele tale de a merge la vot. El este prințesa căreia regele îi povestește ce potrivit îi va fi soțul în această căsătorie aranjată. Lui nu i se va părea că ăla n-o să fure sau că e mai puțin periculos decât celălalt, în condițiile în care măcar o parte din presă o să-i confirme că așa e. Omul dezinteresat e depășit de propriile-i probleme pentru a mai putea fi convins să-și asume altele noi. Pentru el, dezinteresul înseamnă o liniște aspirațională, o blocare a zgomotului politic pe care dacă și l-ar asuma prin interes, l-ar urmări apoi peste tot. Lui nu i se mai poate contura un model pentru că a închis ferestrele către orice podium de defilare, cine își pune haine frumoase pe el o face doar ca să impresioneze, e un fals. El trebuie să se reușească americănește, pe propriile-i forțe, nimeni nu-l poate ajuta. Speranța e o slăbiciune iar un eșec sentimental e inacceptabil. În lumea lui, ce e corect e doar dreptatea pe care și-o face singur. Sistemul e greșit iar dacă-l pedepsește, înseamnă că nu a fost înțeles. Într-o lume care nu i-a oferit nimic, a trebuit să se descurce. Dar omul dezinteresat are morală. Știe că pentru votul lui, ambele tabere l-ar grația pentru ce în alte condiții l-ar condamna. Și asta îl dezgustă și mai mult. Și tu îl dezguști pentru că nu ești ca el, pentru că la un moment dat ai ales. Nu știu dacă omul ăsta trebuie lăsat în pace în speranța că atunci când va veni norul apocaliptic deasupra lui se va întoarce cu fața la lume. Nu știu dacă mai mulți de "noi" ar face misiunea convingerii mai ușoară. Știu doar că lui îi este mai ușor să atragă unul de-al nostru în tabăra lui decât vice-versa. Important e să nu-l lăsăm.
